Investiții și Cheltuieli
Mercedes-Benz consideră că modificările aduse privind Codul Fiscal vor conduce la creșterea pieței negre de service auto și vor avea un impact social negativ.
Nedeductibilitatea TVA-ului la achizițiile de autoturisme, deductibilitatea limitată a cheltuielilor cu service-ul în limita a 30% din cheltuieli și nedeductibilitatea integrală a cheltuielilor cu întreținerea mașinilor de companie reprezintă măsuri care, în opinia Mercedes-Benz, pot genera efecte nedorite, pe termen lung, atât pentru jucătorii de pe piața auto din Europa, cât și pentru încasările la buget din taxe și impozite.
De asemenea, probabila scădere a activității de service și întreținere a autovehiculelor va avea cu siguranță un impact social negativ, prin creșterea numărului de persoane fără un loc de muncă.
În aceeași măsură vor fi afectați și angajații producătorilor și importatorilor de autovehicule, care lucrează în Centrele Autorizate de Service.
Mai mult, măsurile Executivului pot conduce, pe termen mediu și lung, la o dezvoltare fără precedent a unităților de service neautorizate, în condițiile în care statul român are ca prioritate evitarea evaziunii fiscale și susține afacerile corecte, plătitoare de taxe și impozite', se arată în comunicat.
Importatorul pe piața autohtonă a mărcilor Mercedes-Benz, Smart, Chrysler, Jeep si Dodge consideră că măsurile propuse de Executiv au un grad ridicat de risc, în condițiile în care mediul economic este deja supus unor presiuni foarte mari și solicită un demers coerent de sprijinire a industriei auto din România, bazat pe măsuri legislative capabile să ofere un cadru potrivit dezvoltării sectorului auto.
De asemenea, directorul general al Porsche, Brent Valmar, a declarat că deductibilitatea de doar 30% din cheltuieli va favoriza achiziționarea de mașini second-hand, precum și reparațiile în unitați de service neautorizate.
Oficialii Volkswagen consideră deductibilitatea doar 30% din cheltuieli o măsură total aberantă, care va favoriza achiziționarea de mașini second-hand, precum și reparațiile în unitățile de service neautorizate", a comunicat compania.